Nu, nu cea din ’89, că pe vremea aia încă eram “în ţările calde”. E vorba de “revoluţia” asta despre care se vorbeşte atâta pe reţelele de socializare (probabil că şi la tv şi pe site-urile de ştiri, dar pe alea nu le urmăresc) şi din care eu n-am înţeles mare lucru…dar despre care am, ca de obicei, o părere. (more…)

Deşi am spus în repetate rânduri că nu obişnuiesc să scriu despre filme, deoarece consider că sunt alţii care se pricep la asta mult mai bine, căutând prin arhivele blogului am constatat că am scris, totuşi, despre câteva şi a început să-mi placă să-mi dau cu părerea neavizată şi aberaţia pe tema asta. Prin urmare, azi luăm la ochi producţia franceză “La belle verte“ . (more…)

…sau cum am ajuns eu la striptease masculin în impresionanta clădire a Operei. Să vă spun sincer, eu nu am înțeles niciodată fascinația femeilor pentru tipii care mișcă din fund și se unduiesc lasciv, pușcând de mușchi și virilitate – fie ei că s-or numi The Chippendales sau Flamingo Boys, mie mi se cam face silă și nu m-aș duce cu bună știință să văd un asemenea spectacol nici dacă ar fi gratis. În fine, fiecare cu gusturile lui. Și totuși, în ciuda preferințelor mele, am ajuns duminică la Sala Mare a Teatrului Național Timișoara ca să văd The Full Monty. De ce? Pentru că promitea să fie diferit. Și chiar a fost.  (more…)

Nu am obiceiul de a conversa cu taximetriştii. Mi se părea ciudat când eram mai mică şi mergeam cu mama în taxi, iar ea lega conversaţii din senin, ajungând la tot felul de chestii. Mi s-ar părea ciudat şi acum să mă urc într-o maşină galbenă şi să mă aştern la sfaturi – de obicei, mă mulţumesc să mă aşez cuminte pe bancheta din spate şi mă pierd cu privirea pe fereastră, ignorând ce se întâmplă în jur şi aşteptând nerăbdătoare să ajung. Dar sunt unele situaţii în care vrând, nevrând, afli o bucăţică din viaţa celui care te poartă prin lume pentru cinci, zece, cinsprezece minute. Aşa s-a întâmplat ieri.

(more…)

Nu am de gând să ţin un discurs, sau să vă obosesc cu multe statistici şi treburi de genul, că nu-s vreun A-lister cu stea în frunte şi mii de fani la uşă în fiecare zi. Nu-mi câştig pâinea din blog şi nu scriu în fiecare zi – drept dovadă, am doar puţin peste 400 articole, împrăştiate după chef şi inspiraţie.  Dar pentru asta tot vreau să zic două cuvinte în onoarea zilei de 7 ianuarie, care a însemnat pentru mine startul a ceva ce avea să-mi schimbe viaţa în foarte multe privinţe.

(more…)

De fiecare dată când scriu un articol nou pe blog şi acesta capătă ceva atenţie din partea publicului, mă gândesc cât de frumos era pe vremuri. Acum câţiva ani, când încă nu foloseam denumirea de Livin’ la vida Deme şi nici domeniu propriu, scriam mai mult pentru oamenii pe care deja îi cunoşteam – colegi, prieteni, familie. Dacă subiectul era interesant sau cititorul dorea, pur şi simplu, să mai adauge ceva, se apela fain frumos la formularul de comentarii şi discuţia se continua acolo. Apoi am început să ne dăm pe facebook şi twitter şi… mda, ne-am împrăştiat.

(more…)

Când era fix de vârsta mea, mama deja avea aproape o lună de căsnicie. Pe vremea aceea, să faci nunta pe la 20 de ani nu era nimic ieşit din comun – că doar era musai să îmbogăţeşti cu cât mai multe rămurele arborele genealogic, aşa că trebuia să te apuci din timp. Dar până să îmbrace rochia de mireasă, fata trebuia să se pregătească: era pusă la bucătărie, se ocupa de gospodărie, făcea curat, învăţa să coasă şi-şi făcea trusoul. Mna bun, în zilele noastre nu se mai fac lăzi de zestre, nu mai trebuie să ai grijă de orătăniile din curte, cusutul…hai să zicem că e opţional (că hainele sunt tot mai “de unică folosinţă” – s-a tras un fir şi s-au dus naibii), însă de două atribuţii încă nu ne putem considera scăpate – şi taman cu cele două nu mă împac eu prea bine.

(more…)

Mi se întâmplă foarte adesea ca unele melodii să mi se lipească de creier. Şi să le ascult pe repeat câteva zile, până dau de ceva nou, iar după o vreme, când îmi redescopăr vechile obsesii muzicale, să le asociez automat cu persoane, momente sau trăiri. Azi am avut iar un moment din-ăla…
(more…)

A.S. La sfârşit de an, omuleţii  de pe bloguri îşi cam fac bilanţul. Îşi alocă o oră sau două sau trei, scormonesc prin memorie şi scot la iveală, într-un articol, diverse chestii pe care le consideră (pe bună dreptate sau nu) interesant de împărtăşit. Nu am de gând să vă plictisesc cu vreo retrospectivă, după cum aveam obiceiul altădată, nu vă întreb de revelion şi nu o să vă mai scriu vreun post sfidător pe 1 ianuarie. Ca să ştim o treabă.

(more…)

De când eram un pui de om, visam să am o casă a mea. Chiar dacă detaliile şi caracteristicile ce o definesc s-au schimbat mult de-a lungul anilor (de la casă la apartament, de la zeci de camere şi multe animale de companie la ceva mai realist etc.), ideea a rămas fixată de creierul meu, alături de cele care vizează rochia de mireasă, excursia la Paris şi copilul minunat pe care o să îl am într-o bună zi. Sau cel puţin, asta a funcţionat până acum. (more…)