Ca să încep cum trebuie, o să vă spun de pe-acum că eu niciodată n-am fost o fire prea curioasă în ceea ce privește gastronomia. Cât timp mi-e asigurat gemul meu de toate zilele și vreo 2-3 rețete de la mama, nu am nevoie de altceva. Da, știu că lumea-i mare și oamenii mănâncă tot

Dacă mi-ar fi sugerat cineva vreodată că două felii de pâine unite printr-un strat subțire de brânză topită (ce susține două bucățele  cam chimicale de carne) pot să aibă un rol mai interesant decât potolirea foamei, i-aș fi spus că bate câmpii. Și totuși… m-aș fi înșelat.

… merg studenţii după pachetele de acasă. Îi vezi cum se adună în staţia dărăpănată, rând pe rând, umbrelă după umbrelă, mutră plouată după mutră plouată… E un duş de nori ca-n filme, cu bulbuci şi picături călduţe, staţia se inundă, dar ei găsesc motiv de joacă şi fac valuri cu picioarele – pentru că

Am multe momente în care mă simt copil – atunci când mă trântesc în iarba din spatele casei bunicilor doar pentru a-i simţi moliciunea şi mirosul, sau când mănânc cu poftă nişte ciocolată de casă, sau când savurez o îngheţată de la aparat (cum este lângă Operă în Timişoara sau la Mercur, în Alba), sau

Eu am un obicei considerat de unii nesănătos sau aiurea: mănânc când am chef. Adică dacă mie tocmai mi s-a făcut chef să mănânc, chiar dacă e 10 fără 20, mă duc frumos şi fără jenă la frigider şi mă servesc cu tot ce găsesc eu mai ne-dietetic pe acolo. De exemplu, acum am chef