Love affairs… din nou

Deşi am tratat evoluţia relaţiilor amoroase într-un articol anterior, ştiu că este un subiect inepuizabil despre care se poate abera la infinit. Acum vreo două zile am mai găsit ceva interesant de consemnat şi împărtăşit, poate totuşi este vreun om care se va regăsi pe viitor în situaţia descrisă şi se va gândi de 2 ori.

So… deşi am făcut remarca în respectivul articol că relaţiile tind să devină tot mai superficiale în zilele noastre şi că a te săruta cu cineva nu înseamnă neapărat că ai intenţii serioase, ba mai mult, în majoritatea cazurilor, a doua zi totul este dat uitării, nu toţi oamenii sunt up-to-date la această situaţie. Spre exemplu, o colegă a fost recent surprinsă când cel cu care fusese în seara precedentă se comporta ca şi cum ar fi deja împreună. Când ea a insistat, i-a răspuns că el credea că din moment ce s-au sărutat, după ştiinţa lui erau oficial un cuplu. Ea a rămas mască. Hello Earth! Unde s-a pierdut întrebarea “Do you wanna be with me?” sau măcar discuţia despre toată treaba asta? Totuşi… nu e ca şi cum ai vorbi despre ceva ce nu ai cum să vezi vreodată… e totuşi o chestie de sentimente, care pot fi sau nu reciproce. Mi se pare total aiurea să presupui automat că cel de lângă tine vrea acelaşi lucru, în condiţiile de azi. Întâmplarea face că intenţiile prietenei mele coincideau cu ale lui 😀

Anyway, guys… v-aş sugera să nu mai daţi atâta cu presupusul, ci să întrebaţi. Nu fiţi blegi, că lucrurile nu se rezolvă de la sine… La fel, dacă ai fost cu cineva într-o seară, frumos ar fi să discuţi a doua zi situaţia, să vezi ce faci pe mai departe, nu să te faci că plouă şi să te comporţi ca struţul: “Nu se vede, nu există”. Asta dacă nu vreţi să aveţi surprize.

Comentarii Facebook

comments

8 Comments on Love affairs… din nou

  1. Rychoo
    December 5, 2008 at 7:08 pm (10 years ago)

    mare dreptate ai, si stii treaba asta :)) da faza care ma face pe mine sa ma minunez e stilu’ asta de catalogare si interpretare a gesturilor. Mie spre exemplu imi place sa ofer cadouri, sa fiu galant, sobru, serios si pe cat se paoate de mult, si amuzant. Da in ultima vreme, v-ati intors radical si nu mai sunt buni baietii de moda veche, ca-s prea moi. Si toate v-ati cautat ba rockeri, ba motociclisti, alea alea. Generalizez acuma. Ce vreau sa evidentiez e ca daca voi nu stiti ce vreti de la noi, noi de unde sa stim? :)) si ne-a adaptat la stilu’ pe care l-ati impus : rapid si eficient. Si asta normal ca nu dureaza. Rapid si durata sunt 2 termeni care nu au ce cauta in aceeasi propozitie cand vorbesti de relatii. In plus, chestia cu sarutatu’ … Mie sincer mi se pare afisarea cea mai intima a afectiunii si sentimentului. Poate se gandesc unii acuma alta varianta considerand ca nu stiu ce vorbesc, varianta aia exxxplicita, care de fapt e pentru manifestare de atractii animalice si pasiuni nebanuite :))

    multe lucrurui pe care lumea le vede cu dosu-n sus fata de cum ar trebui. Ori asta, ori oamenii care gandesc ca noi au ajuns o specie pe cale de disparitie, si atunci e si mai trista toata treaba… 🙂

    Reply
  2. Deme
    December 5, 2008 at 9:25 pm (10 years ago)

    Deşi poate nu reiese din ceea ce am scris eu (actually, sunt sigură că nu reiese), chiar îmi plac băieţii de modă veche. Genul cu flori şi ieşiri sub clar de lună. Dar cum lumea s-a emancipat şi băieţii de acest gen sunt rarisimi, ne adaptăm şi noi cum putem… Nu pot să îmi trăiesc toată viaţa visând la un Făt-Frumos pe care probabil nu o să îl găsesc niciodată. Şi atunci logic, cum nu pot să rămân singură pe veci, îmi revizuiesc cerinţele. Dar nu, rockerii, motocicliştii şi tipii duri chiar nu sunt genul meu.

    Nu trăim un basm, în care totul e perfect. Therefore, nu te poţi aştepta ca toate lucrurile să se încadreze în normal…şi-n plus, care e etalonul de normalitate? De unde ştim cine sunt cei normali şi cei nebuni? Eventual după număr, dar nici asta nu e o chestie relevantă… Adevărul e că nu poţi şti. 🙂

    Reply
  3. Rychoo
    December 6, 2008 at 4:12 pm (10 years ago)

    Corect :)) citind reply-ul tau, m-amuza gandul ca sfarsitul threadului il face pe Freud sa se rasuceasca-n mormant de ciuda :))

    Si crede-ma ca mi-am dat seama, poate primu’ lucru ca esti tipu pentru oldschool :)) dupa modu’ de dezbatere a problemei :p plus ca toata ziua te ridica in slavi Andreea 🙂 Ce-am vrut eu sa incerc sa subliniez e ca pentru feciorii astia putinii care am mai ramas oldschool (ca suntem specie pe cale de disparitie) ii destul de dificil sa relationezi cu actualitatea. Avand in vedere ca toate perceptiile si conceptele dupa care ne ducem la capat rutinele zilnice, ideile si trairile sunt la ora actuala contaminate de “graba americana fara sens” nu prea mai vezi chiar asa roz lucrurile, ca devenim in opinia publica mituri urbane – depasiti de timpuri, demodati, ca sa zic asa. Si asta dupa cum spuneai in postul initial (ala vechi, nu asta recent), ne-au cam spurcat conceptele occidentale asupra relatiilor :)) oricum, raman ferm pe principiul ca iubirea e o arta, nu un sport. Sper ca ma-ntelegi ce vreau sa zic 🙂 La ora actuala, se pare ca incep sa lucrez la o caodopera 🙂 Asa incep sa simt si asa mi s-a spus si din surse externe 😀 Numa sa se mai usuce un pic “panza” ca sa pot picta ;)Fara tablou, pictorul e irelevant, nu? …
    Si in baza principiului “dormi cum ti-asterni”, eu te-as contrazice intr-o oarecare masura spunand ca iti poti scrie singur basmul, deci poti sti! Totul e sa vrei si sa si incerci. La urma urmei, si Harap-Alb a facut compromisuri “fara numar” si de-aia tot ii iese happy end-ul. Atunci noua de ce nu ne-ar putea iesi, nu?

    Reply
  4. Deme
    December 6, 2008 at 4:40 pm (10 years ago)

    hmmm… am două chestii de replicat:
    1. surioara mea mă ridică în slăvi? :O sigur vorbim despre aceeaşi Andreea? every day is a new day 🙂
    2. nu ştiu de ce am impresia că tinzi să uiţi că Harap Alb e tot un personaj fictiv…logic că lui îi iese bine până la urmă, pentru că e basm… ai mai văzut tu basm cu final tragic? şi dacă moare eroul, apar zâne sau fete de împărat cu apă vie şi gata – it’s aliiiiiiive! :))) Dar hai să nu fiu rea, îţi acord şi ţie o jumătate de dreptate şi mă gândesc cu optimism că e posibil să ne scriem fiecare propriul basm… Şi-aşa, se spune că optimistul e un prost fericit, pe când pesimistul…e doar prost 😀

    Reply
  5. Rychoo
    December 6, 2008 at 5:00 pm (10 years ago)

    =)) its aliiiiiive :)) geniaaaaaaaal :)) si da, vorbim de aceeasi Andreea. Bine, poate am exagerat putin, da sa stii ca te lauda 🙂 Da cu super-erou’ Greuceanu imi poti zice ce se-ntampla? ca moare. Si gata :)) si si-ala-i tot basm :)) si na, daca mie-mi place sa visez frumos, ce-are lumea cu mine? :)) sa ma aliniez si eu la “pulimea” care adora eroi care-si trag chilotii peste pantaloni? no thx ! :))

    Optimistul si pesimistul = punct ochit, punct lovit ! imi place cum vezi lucrurile :)) parca esti sora lu sora-ta ;))

    Reply
  6. Deme
    December 7, 2008 at 4:19 pm (10 years ago)

    mă…oi fi ;))

    Reply
  7. Lucian
    December 12, 2008 at 12:14 pm (10 years ago)

    damn it!!! eu pe ce lume traiesc? 🙂

    Reply
  8. Deme
    December 12, 2008 at 7:40 pm (10 years ago)

    pe ce lume vrei…;))

    Reply

Leave a Reply